Nu mai este un secret ca aproximativ 70% din ceea ce mancam provine din import, asa dupa cum nu mai este un secret nici incapacitatea nostra de a concepe si de a pune in practica o politica agrara eficienta, daca nu la nivel european , macar la nivel judetean. Imensa majoritate a satelor romanesti, pot lua oricand locul Muzeului Satului,

reflectand, mult mai bine decat acesta, mediul rural al secolului XIX. Distanta in timp, care desparte agricultura si mediul rural romanesc de cele europene, poate ca nu este seculara dar, in mod sigur, depaseste durata de viata activa a unei generatii.
           Proprietatea privata asupra pamantului nu este consolidata nici dupa douazeci de ani de la distrugerea, nu numai juridica dar si fizica, a proprietatii cooperativelor agricole socialiste. Agrotehnica a cedat locul divinitatii, caci numai ploaia de la Dumnezeu mai poate salva culturile.
           septelul scade an de an, iar traditionalul porc de Craciun este tot mai rar in curtea taranului care se vede obligat sa faca pomana porcului cu carne congelata din China, oricum mai ieftina la supermarket decat din propria lui curte, caci acea curte taraneasca nu mai este demult o „gospodarie”, adica o unitate de productie pentru nevoile lui si ale pietei.
           Nici dupa doi ani si jumatate de la aderarea la UE, nu am reusit sa definim directiile de dezvoltarea ale agriculturii, nu avem nici o imagine clara asupra ceea ce vrem si ceea ce putem sa facem cu cel mai important factor de avantaj comparativ pe care il avem : pamantul. Ministerul Agriculturii ramane, indiferent de culoarea guvernarii, un loc unde nu se intampla nimic, daca exceptam actuala initiativa a domnului ministru de a organiza ad-hoc o mini-piata agro-alimentara chiar in curtea ministerului.
         si totusi, anumite schimbari conceptuale au avut loc in politica agrara romaneasca dupa 1990. S-a renuntat la asa numita ”cultura mare” in favoarea unui alt tip de organizare a muncii agricole, acela al ”plantatiei”. Termenul nu este nou, plantatia fiind frecvent utilizata in cazul unor productii destinate consumului de masa sau industrial. Este cazul plantatiilor de pomi fructiferi, de bumbac, de cafea, de cacao, banane sau maslini.
       Originalitatea acestei schimbari consta in faptul ca Romania a adoptat o planta nemaiintalnita pana acum pe plantatii: ciulinii. Desigur, nu este o intamplare daca ne gandim la celebrul roman al lui Panait Istrati „Ciulinii Baraganului”. Probabil ca este o chestiune de traditie si de pastrare a specificului national in conditiile globalizarii. Numai asa se poate explica de ce Romania a devenit o imensa plantatie de ciulini.
    Lasand ironia la o parte, trebuie spus ca explicatia este cu totul alta.
    Explicatia lasarii in paragina a celui mai important factor de avantaj comparativ, pe care il avem, adica explicatia necultivarii unei imense suprafete de teren arabil, este data de aparitia unui fenomen extrem de grav care, in istoria economiei, se numeste ”depersonalizarea (alienarea) producatorului ” datorat lipsei de motivare pentru desfaturarea actului economic.
    Nu trebuie sa se inteleaga ca aceasta lipsa de motivare inseamna lene, dezinteres sau neimplicare, ci un mediu economic care anihileaza insasi esenta actului economic, ce consta in interesul pentru profit (prin profit intelegand plusul
 de valoare ce se obtine peste cheltuielile de productie). Cum ar putea fi altfel daca pretul de achizitie la cereale sau carne, in viu, este mai mic decat costul de productie al acestora; daca suma cheltuielilor cu infiintarea unei culturi cerealiere pe un hectar este mai mare decat salariul mediu pe economie, daca un litru de lapte este mai ieftin decat un litru de apa minerala, daca asigurarea unui hectar cultivat cu cereale este mai mare decat suma reprezentata de pensia pe un an al unui taran, daca accesarea unui modest fond structural ocazioneaza cheltuieli care echivaleaza cu economiile pe care o gospodarie taraneasca medie le-ar putea face in cca. 25 de ani?
   Iata de ce Romania, este cea mai mare si frumoasa plantatie de ciulini a Uniunii Europene.
Mircea Cosea.