Experienta ultimilor ani si, mai ales, perioada de dupa aderarea Romaniei la UE mi-au intarit parerea conform careia finantarea agriculturii nu mai este exclusiv o problema a disponibilitatii de capital.
Fara indoiala, problema existentei surselor de finantare este importanta dar in Romania secolului XXI a devenit si mai importanta problema capacitatii agriculturii de a absorbi fondurile decat aceea a procurarii lor. Principala

cauza este, dupa parerea mea, una dintre cele mai importante si grave disfunctionalitati ale sistemenului integrat de piete din economia romaneasca. Aceasta consta in  segmentarea , uneori chiar blocarea, circulatiei factorilor de productie intre diferitele tipuri si categorii de piete datorita gardului diferit de dezvoltare si functionare a lor. Astfel, caracteristic actualei perioade consider a fi pentru economia noastra insuficienta dezvoltare a institiutiilor si instrumentelor pietei specifice agriculturii.Categorii de piete cu specific agricol cum ar fi cea a terenurilor,a colectarii si distributiei produselor primare, a septelului si chiar a fortei de munca nu au inca o autonomie si un grad de libera competitivitate macar la limita incadrarii in criteriile unei asa numite economii de piata functionala. Apare evident faptul ca activitatile agricole nu sunt integral reprezentate prin relatii de piata iar actorii economici din aceasta sfera a economiei nu reusesc sa depaseasca, in majoritatea lor, limitele unei economii de tip natural, de subzistenta. In aceste conditii , este evident ca finantarea agriculturii prin circuitul liber al capitalului intre piete este mult ingreunata .
     Chiar daca piata de capitala reuseste sa acumuleze surse importante de capital destinate agriculturii prin instrumente fiscale sau bancare, inclusiv din surse comunitare,penetrarea lor in pietele agricole este dificila datorita diferentei de compatibilitate a dezvoltarii pe care am mentionat-o anterior. Infrastructura institutiilor si relatiilor de piata din agricultura nu permite nici sporirea substantiala a surselor atrase dar nici cresterea importanta a eficacitatii si randamentului utilizarii lor.Metaforic vorbind, putem spune ca este o situatie similara cu cea specifica transportului nostru feroviar unde modernele si rapidele trenuri importate din Germania nu-si pot arata calitatile pe vechi si prost intretinute sine romanesti.
   Concluzia mea este ca, cel putin la aceasta data, nu putem spera ca exclusiv prin mecanismele pietei ( interne sau comunitare ) va fi posibila a crestere importanta a surselor de finantare a agriculturii si nici o crestere semnificativa a gradului de eficientizare a utilizarii lor.Includ in aceasta ideie si aportul fondurilor structurale europene deoarece necesitatea coparticiparii beneficiarului implica o relatie dificil de realizat intre  piata agrara si cea de capital, in special cea bancara.
   Argumentele de mai sus ma conduc spre ideia necesitatii cresterii rolului statului chiar daca ar sugera o nota de politica interventionista. Consider ca  situatia grava in care afla in prezent agricultura romaneasca dar si in perspectiva de a putea deveni in viitor garantul modernizarii si prosperitatii noastre ( prin  rolul pe care ar putea sa-l aiba in contextul crizei mondiale a alimentatiei) justifica promovarea unei politici statale de sprijin direct si pe termen mediui si lung a agriculturii. Nu exclud posibilitatea unor modificari importante a codului fiscal prin care sa se acorde scutiri sau chiar eliminari temporarea a unor taxe si impozite cu implicatii in agricultura, reduceri importante a TVA la produsele alimentare din productia interna, subventii la materii prime si utilaje, gratutatea studiilor in invatamantul agricol, subventii pentru instalarea la sate a specialistilor, subventii pentru asigurarea culturilor, etc.
    Cred ca pentru Romania trebuie sa devina clara necesitatea transformarii obiectivului dezvoltarii agriculturii in obiectiv prioritar de inters national si de siguranta nationala..sansa noastra ca natiune devine in secolul XXI potentialul nostru agricol. Peste cel mult 20 de ani exportatorii de mancare vor fi la fel de privilegiati ca actualii exportatori de petrol. Noi avem sansa sa fim printre ei cu conditia sa ne pregatim inca de pe acum.

august 2008