Apreciaza prof. univ. Mircea Cosea, fost prim vice prim-ministru al Romaniei, fost presedinte al Consiliului pentru Strategie si Reforma Economica

          Care au fost ideile principale, de pornire, privind procesul de privatizare, in Romania?
          In prima etapa, privatizarea in Romania a fost influentata de ideile lui Jeffrey Sachs, un economist foarte la moda, in acea perioada,

 care-si crease o strategie a tranzitiei, prin modelul invers. Adica, tot ceea ce facuse socialismul, trebuia parcurs in sens invers...
Astfel ca se poate spune, astazi, cand ne uitam in urma cu mai multa claritate, ca el facuse teoria trecerii de la socialism, la capitalism.
Asadar, din 1990, pana prin 1991 - 1992 a existat o perioada in care am fost foarte influentati de ideile unor consultanti straini, care se mutasera in Romania. Aveau aici apartamente si beneficiau de toate facilitatile. De pilda, era o consultanta care nu avea prea multe idei, dar zicea ca trebuie sa inchidem imediat tot ceea ce era numit atunci „industrie strategica” si sa vindem in afara tarii...
Schimbarea radicala s-a petrecut in 1992, cand s-a creat Agentia pentru Privatizare, condusa de Adrian Severin si care a inceput sa cheme in jurul lui oameni cu idei, printre care m-am numarat si eu. Iar eu am venit cu ideea pietei de capital. De fapt, nu era conceptul meu, pentru ca deja circula in literatura economica si functiona in Polonia. Acest lucru insemna crearea in Romania a unei piete de capital, prin actionariate, adica punerea pe piata a unor actiuni care ar fi trebuit sa reprezinte potentialul de valorificare prin privatizare.

Cum a fost primita ideea dvs?
           Ideea nu a fost nici imediat si nici bine primita, ci a avut reactii extrem de negative, din partea unor reprezentanti de seama ai conducerii tarii, pana la nivelul domnului Iliescu. Dansul dorea sa fie o privatizare facuta in interesul poporului muncitor. Adica, o impartire a avutiei tarii, cate o bucatica fiecarui muncitor, o idee foarte apropiata de cea a lui Teodor Diamant, cu Falansterul de la Scaieni, din urma cu 200 de ani...  
          Insa, conceptul pietei de capital a avut si cateva elemente de sprijin politic. A fost sprijinita – si am fost sprijinit personal - de catre doi oameni politici importanti: Ovidiu Gherman si Adrian Nastase. Ei au inteles imediat despre ce este vorba. De asemenea, am avut un sprijin important din partea domnului Vacaroiu, care a devenit si el un partizan al ideii. Impreuna cu Consiliul pentru Reforma - in care activau la acea data cativa tineri absolventi de facultate (unii dintre ei, astazi sunt directori de banci, altii lucreaza in SUA, ca dl Croitoru, altii au ajuns chiar viceguvernatori ai BNR, precum dl Popa, care o perioada a lucrat cu mine) – am trecut la crearea unei privatizari prin Piata de Capital.

Ce a insemnat acest lucru?
       Insemna crearea sistemului de joc. Daca vreti, este ca la un joc de carti, in care prima conditie este tocmai sa ai... cartile! Iar noi nu aveam aceste carti, care – atunci – insemnau „actiuni”. Dar nu puteau oferi direct actiuni, pana nu era evaluat capitalul, adica potentialul economic. Si-atunci, s-a creat asa-numita „cuponiada”. Iar problema care a fost foarte dezbatuta si care nu a reusit integral - pentru ca am avut o rezistenta politica foarte importanta - a fost valoarea cuponului. Eu as fi dorit ca aceasta sa fie data de valoarea de piata a capitalului. Cu tot sprijinul pe care l-am avut din partea celor trei mari oameni politici amintiti mai devreme, nu am reusit sa-mi impun punctul de vedere. Opozantii acestei idei militau pentru valoarea de inventar. De altfel, este o idee care se mai discuta si astazi, fara a fi lamurita pe de-a-ntregul si intra in categoria numita „nostalgie economica”! 

Care era diferenta majora dintre cele doua concepte?
      De foarte multe ori, valoarea de piata este mult mai mica decat valoarea de inventar. Sa va dau un exemplu. Se spunea ca una dintre marile uzine din Romania ar fi „Tractorul”, din Brasov. Dar aceasta uzina era intr-un faliment total, pentru ca realiza un produs ce era demodat de 20 de ani si care nu avea piata nicaieri. Iar anumite persoane, oameni de vaza carora nu le dau numele, pentru ca sunt acum presedinti de partide, m-au atacat prin ziare, spunand ca vreau sa distrug economia, desi tractoarele noastre sunt foarte bine vandute in China. Au fost... Pe timpul CAER-ului! Dar valoarea de piata inseamna sa vinzi o societate la valoarea la care putea fi valorificata pe o piata reala! De aici, impreuna cu dl Catarama – pe care il salut, cu aceasta ocazie, pentru nu l-am mai vazut de mult - am promovat ideea vanzarii „pe un dolar”. Dar asta nu insemna, asa cum au inteles unii, ca... devalizam averea tarii! Vanzarea pe un dolar insemna – de fapt – un contract semnat de cumparator si prin care acesta se obliga sa investeasca o suma importanta in modernizarea unitatii, sa creeze locuri de munca, sa respecte conditiile de mediu si sa aiba un procent important de export. Asadar, consideram ca valorificarea potentialului romanesc nu consta intr-o suma de bani, intrata la buget, o data, ci intr-o perspectiva de dezvoltare, valorificata in timp si pusa in valoare printr-o investitie!
      Revenind la ideea cupoanelor, pana la urma valoarea acestora s-a calculat atunci mai mult pe baza valorii de inventar.

Ce a urmat?
     Eu trebuia sa inchid ciclul pietei de capital prin privatizarea a doua banci. si am propus ca acelea sa fie Bancorex si Banca Agricola. Iar, pe data de 28 aprilie 1994, am introdus in Parlamentul Romaniei, pentru aprobare, legea corespunzatoare, dar proiectul a fost respins categoric tocmai de catre partidul aflat la guvernare - PSD. La acea data, nu stiam exact care este interesul, dar l-am aflat intre timp: cele doua banci reprezentau cea mai importanta sursa de acumulare de capital pentru personalitati marcante si pentru grupurile de forta de atunci, asa ca nu puteau fi privatizate! Asadar, eu faceam parte din Guvernul PSD, iar partidul respectiv a blocat initiativa mea legislativa, desi aceasta fusese discutata, anterior, cu mai multe personalitati din partid: cu Nicolae Vacaroiu, cu Adrian Nastase, cu Ovidiu Gherman! Ei fusesera de acord, dar alta fractiune din PSD, mai puternica, nu a dorit-o...    
Totusi, pot spune ca am o oarecare mandrie - pe care o afirm foarte rar, pentru ca... nu „da bine” – prin faptul ca sistemul meu s-a dovedit a fi viabil si am creat piata de capital. Adica, astazi, Romania are o bursa, are posesori de actiuni si castigatori pe bursa. Toate acestea, pentru ca am creat sistemul de transformare a cupoanelor in actiuni!  

Asadar, lucrurile au evoluat pozitiv!
   Nu chiar! Sistemul ar fi fost acum mult mai avansat, dar a fost total oprit, atunci cand a venit la guvernare Cabinetul Ciorbea – Guvernul CDR - care a anulat privatizarea prin Piata de capital si a introdus privatizarea prin negociere si prin licitatie, ceea ce a creat posibilitatea unor elemente de coruptie nemaiintalnite... si asa este si acum, dar – dupa parerea mea – acest mod de privatizare este discutabil.
  Piata de capital este singura care elimina coruptia, pentru ca este nepersonalizata!  
 
Dincolo de toata istoria, considerati ca procesul de privatizare din Romania a fost un esec sau un succes?
 Privatizarea a fost un succes! Asta, si pentru ca mai este o faza, despre care nu am vorbit: inainte de realizarea Pietei de capital, am creat un sistem care a transmis in proprietatea privata mai mult de 60% din avutia tarii, inca de la inceput. A fost ceea ce am numit Fondul Proprietatii Private – FPP – restul de 40% ramanand la FPS (Fondul Proprietatii de Stat), transformat ulterior in SIF-uri, care actioneaza acum pe piata de capital.
 Ma incanta foarte mult faptul ca a functionat sistemul de cupoane. Dar, aici trebuie deschisa o paranteza. Atunci cand se emit cupoane intr-o societate care nu a mai avut piata de capital, apar doua chestiuni importante. Prima, este problema de moralitate, pe care PSD-ul a insistat foarte mult, enuntata astfel: este corect sa se imbogateasca numai unii si nu toti? Dar problema de moralitate trebuie pusa cu foarte mare atentie, pentru ca are si plusuri, si minusuri. Iar aici se poate discuta. Sigur ca ar trebui admisa o teorie socialista, de natura socialismului secolului al XVII-lea, anume ca toti oamenii sunt egali si toti au dreptul la acelasi procent din avutia nationala. Dar, in realitate, pe piata de capital nu toti sunt egali, pentru unii sunt capabili sa foloseasca informatia utila si au spirit antreprenorial, iar altii nu stiu acest lucru! in orice societate sunt posesori de actiuni si neposesori. in nici o tara din lume nu exista o populatie total posesoare de actiuni. Chiar si in tara cea mai actionarizata – Marea Britanie – doar 8 procente din populatie este posesoare de actiuni si traiesc din asa ceva. Oricum, slava Domnului ca, la noi, a disparut teoria lui „nu ne vindem tara”!
 A doua chestiune este aceea a posibilitatilor de dezvoltare, iar noi – aici – am reusit foarte bine. Romania a trecut de la o etapa de non-piata, la o etapa de piata de capital si de bursa, care functioneaza. Trecand prin cateva etape: intai, Rasdaq, o piata secundara de capital, apoi, Bursa de Marfuri si – in fine – Bursa de Valori.

Nu sunt si motive de nemultumire?
      Ba da! Motivele mele de nemultumire sunt legate – in primul rand - de faptul ca privatizarea a fost utilizata in relatii clientelare, ca o sursa de imbogatire rapida a unor grupuri. in al doilea rand, m-a nemultumit si faptul ca, dupa anul 1996, privatizarea nu a mai respectat principiul sau de baza, care inseamna trecerea proprietatii de la stat, la privat, in doua conditii: cresterea eficietei economice si a numarului locurilor de munca! Ori, noi am vandut la...”galantar”, pur si simplu, fara nici un fel de grijia fata de ce se va intampla dupa aceea! Exemplul cel mai important, care ar trebui scos in evidenta, pentru ca este tocmai o dovada a acestui fapt, este vanzarea activelor de la IMGB...
      O alta deficienta a fost si lipsa de informare. Majoritatea oamenilor nu a prea inteles ce se intampla atunci, ce era cu acele cupoane, ceea ce a permis o stratificare rapida a populatiei, deoarece un numar mare de actiuni a ajuns in mana unui numar mic de actionari. Pe de alta parte, nivelul general de trai era foarte redus atunci, astfel ca actiunile primite au fost interpretate ca fiind o valoare de care s-a profitat imediat, ca si cum ar fi fost un fel de „plata sociala”, drept... ajutor de la stat sau ca recompensa ca au lucrat nu stiu cati ani pe santierul cutare!

Totusi, nu era normal sa se intample asa?
      Intr-adevar, asa este. Si nu vreau sa fie interpretata atitudinea mea drept cinica, dar eu chiar am... mizat pe acest lucru, atunci cand am pus sistemul in functiune! Ma asteptam ca actiunile sa ajunga in posesia unui numar restrans de oameni, pentru ca – altfel – nu poti sa dezvolti piata. Sa fim seriosi, nu potia avea piata de capital cu 22 de milioane de actionari... 

Parca, timid, acum se incearca revenirea la privatizarea prin bursa...
     Se poate spune ca exista o anume tendinta, in acest sens. Teoretic, un asemenea sistem chiar functioneaza. insa, practic, este mai greu...

Care sunt cele mai mari esecuri ale privatizarii in Romania?
     Dupa parerea mea, cel mai usturator esec este reprezentat de privatizarea Petrom! si sunt trei motive care ma determina sa spun asta. In primul rand, pretul obtinut a fost infinit mai mic decat valoarea de piata a societatii. Iar privatizarea s-a facut cu o firma care nu avea nici un rol in piata mondiala a petrolului. E o firma marginala...
In al doilea rand, pentru ca s-au privatizat resurse naturale, ceea ce nu s-a facut nicaieri, iar Romania este un caz unic printre tarile foste socialiste.
     Al treilea motiv pentru care spun ca a fost un esec este ca s-a negociat o redeventa absolut ridicola. S-a calculat pe o perioada nedeterminata, la un pret fix, ceea ce este un non-sens, pentru ca pretul petrolului a fost si este in continua crestere! Redeventa trebuia calculata pe o scara progresiva. Aici, statul roman pierde in permanenta!
 Pe de alta parte, au fost si multe lacune in a-l obliga pe cumparator de a respecta un contract de priovatizare. Iar cel mai rasunator caz, din acest punct de vedere, este ARO Campulung. Acolo a fost foarte clar: cel care a cumparat, trebuia sa tina fabrica in functiune si sa o modernizeze. Dar el a inchis-o si a plecat, fara sa suporte nici o penalizare! 
 Poate ca ar mai trebui analizat cum au fost privatizate Telefoanele... si mai sunt exemple, de acest gen. La noi se merge pe ideea ca un contract – odata semnat – nu mai poate fi clintit. Este eronat! Orice contract poate fi renegociat. Sigur ca dureaza mult timp, sigur ca sunt sanse sa nu se ajunga la solutia dorita, dar exista proceduri de renegociere! Iar, in urma renegocierii, se poate analiza si cum a fost negociat contractul initial si se pot gasi vinovatii...

Se pare ca, daca se analizeaza contract cu contract, se pot gasi multe deficiente...
       Problema este ca nu exista o analiza a privatizarii realizata pe elemente. S-au facut analize numai pe global, iar – din acest punct de vedere – Romania sta foarte bine! Suntem printre statele est-europene cu cea mare pondere a sectorului privat in crearea Produsului Intern Brut. Concluzionand, privatizarea in Romania este - pe ansamblu - un succes!

Asadar, putem invata nu numai din erori, ci si din ceea ce s-a facut bine, atat in privatizare, dar si in alte domenii economice...
      Este o idee foarte valoroasa, care poate ca ar trebui promovata mai mult. Adica, sa nu mai negam tot ce am facut, pentru ca au fost si lucruri bune, care ar merita o atentie deosebita!
In primul rand, un lucru bun este concluzia analizei generalea privatizarii, despre care tocmai am vorbit. Adica, faptul ca suntem cei mai... privatizati, ca sa spun asa!
O alta experienta buna pe care o avem este aceea a modului in care am reusit sa obtinem succese in macro-stabilizare. In anii 1991 – 1992, Romania a plecat de la o inflatie care era aproape 300%! Dar am reusit sa mergem pe o linie care a dat o oarecare stabilitate. In macro-economie am avut experiente bune. Iar „ancorele” de macro-stabilizare au fost utilizate relativ bine.
In al treilea rand, indiferent daca ne oplace sau nu, daca suntem la putere sau in opozitie, trebuie sa recunoastem ca Romania este singura tara din Europa cu opt ani consecutivi de crestere economica, iar aceasta crestere chiar se vede! Romania are o schimbare importanta de patrimoniu. In constructii, in consum, in dotarile populatiei, in tot ceea ce se intampla din punctul de vedere al conditiilor de viata.
Vorbind la modul general, putem spune ca – dupa 1990 – Romania a stiut sa-si organizeze ceea ce se cheama in economie un „mix” de politici economice! Dar, la un moment dat, am pierdut din vedere un singur lucru: ierarhizarea prioritatilor! Noi am mers pe ideea ca piata va regla acest lucru. Dar piata nu a functionat si-atunci am adoptat tactica noastra obisnuita, adica am... „carpit”, pe ici, pe colo!  
Astfel, am ajuns acum in situatia de a putea scoate in evidenta trei bariere importante, care ne-au blocat in dezvoltare, au blocat Romania sa ajunga mult mai departe, fata de locul in care este acum. Primul element este lipsa totala a infrastructurii si nu ma refer aici numai la transport, ci si la comunicatii sau la alte utilitati. In al doilea rand este administratia, care nu functioneaza bine in Romania! Iar, in ultimul rand, este agricultura, iar marea greseala a fost aceea a Reformei agrare din 1990. Impartirea pamantului nu a fost o idee buna, pentru ca – astfel – am revenit la o structura a proprietatii asemanatoare cu cea existenta pe timpul lui Cuza Voda, cu loturi faramitate de pamant.
O alta greseala a fost desfiintarea sistemului cooperatist. El trebuia sa fie corijat, nu desfiintat. Pe de alta parte, nu avem un sistem de infrastrucutra in agricultura. Acest sistem se refera la depozitare, sortare, refrigerare, tot ceea ce inseamna valorificarea productiei.
Nu in ultimul rand, suntem deficitari la capitolul sistem de preturi in agricultura, iar aici statul ar trebui sa aiba un rol. Astfel se explica si de ce noi nu avem o reala dezvoltare rurala.

Care sunt solutiile de dezvoltare?  
 Eu nu sunt adeptul solutiilor pe termen scurt si mediu! Nu cred ca solutii prezentate prin programele de guvernare acum, inainte de campania electorala. Acestea nu vor conduce la nici un rezultat bun. Vor fi rezultate ca si pana acum, adica vom carpi intr-o parte si se va rupe altundeva! Eu consider ca, acum, este nevoie de o cu totul alta conceptie, de o schimbare in gandirea noastra privind managementul general, al guvernarii...  Iar bugetul ar trebui sa devina un instrument de politica economica! ( Interviu realizat de Daniel Negut, preluat din revista Business Point, nr 31)