Chiar daca deocamdata nu se vorbese decat despre criza financiara internationala, unii analisti se gandesc deja la momentul in care omenirea va fi inevitabil atacata de o alta criza ce ar avea toate sansele sa fie mult mai distructiva decat cea actuala. Este momentul pe care analistii din toata lumea il preconizeaza a fi declansarea unei crize globale a energiei fosile, care va afecta, cu diferite grade de intensitate, toate tarile, indiferent de nivelul lor de dezvoltare economica. O criza energetica este, in realitate, o criza a vietii de zi cu zi. Viata noastra a devenit prea mult dependenta de motoare si electricitate pentru a nu resimti oriunde si oricand cresterea pretului petrolului si a gazului, de dimineata pana seara, de la ceasca matinala de cafea pana la telejurnalul de seara.
   La acel moment s-a gandit cunoscuta organizatie stiintifica  internationala  « Club de Nice » cand a organizat intre 12-14 noiembrie a.c, sub egida l‘Institut Europeen de Hautes Etues Internationales, Centre de Recherche Entreprises et Societes de Geneve si a Academiei de stiinte a Rusiei, conferinta cu tema  « Energie et Geopolitique »
  Experti internationali, inalti functionari ai Uniunii Europene, academicieni si reprezentanti ai unor mari companii petroliere au dezbatut tema viitoarei crize mondiale energetice dar, cu precadere, au pus accentul pe un domeniu mai limitat dar extrem concret si actual, acela al raporturilor energetice dintre Uniunea Europeana si  Rusia.
   Punctul de plecare al dezbaterilor l-a constituit recunoasterea faptului ca inca pe o perioada de cel putin 25 de ani Uniunea Europeana va ramane dependenta in proportie de 75 pana la 80% de aprovizionarea cu gaz si petrol din zacamintele rusesti.Aceasta realitate a determinat pe participantii la conferinta sa acorde o mai mare atentie problemei reglementarii si sigurantei aprovizionarii cu energie ruseasca decat problemei maririi ponderii energiei altenative utilizate in viitorii ani in zona Uniunii Europene.
  In acest context, trei au fost subiectele predilecte : stadiul actual si perspectivele productiei de petrol si gaz in Rusia, dezvoltarea infrastructurii de transport a energiei din Rusia catre Europa si consolidarea raporturilor politice dintre Uniunea Europeana si Rusia ca o conditie a desfasurarii in siguranta a aprovizionarii cu petrol si gaz.
   Desi este si va ramane un mare producator de petrol si gaz, Rusia intampina serioase dificultati in obtinerea unei productii la nivelul cererii pe care o are si o va avea in viitor din partea europenilor. A reiesit din prezentarile participantilor rusi ingrijorarea fata de marile intarzieri care exista in procesul de modernizare a echipamentelor de extractie ca si teama blocarii investitiilor pentru dezvoltare si modernizare ca urmare a saderii veniturilor din export datorata diminarii dramatice a pretului petrolului pe piata internationala in conditiile actualei crize financiare.
  In ceea ce priveste transportul pe conducte, pozitiile nu s-au schimbat desi, nici de aceasta data, nu s-a depasit stadiul declaratiilor in sensul  reafirmarii acordului deplin pentru Nabucco dar fara nici o precizare a modului in care pot fi antamate negocierile finale si clarificarea obligatiilor in obtinerea surselor de finantare.
  Discutiile privind consolidrea raporturilor politice dintre Uniunea Europeana si Rusia au incercat sa dea impesia existentei unui consens european in condamnarea Rusiei pentru razboiul georgian dar a fost o incercare palida si fara nici un efect practic. in realitate, s-a manifestat o politica diametral opusa consensului. Principalele puteri europene, in primul rand Franta, Germania si Italia doresc, in mod evident,  sa-si rezolve problema sigurantei aprovizionarii prin imbunatatirea relatiilor lor directe cu Rusia, punand pe planul secund relatiile prin intermediul Uniunii Europene. 
  In afara unor acorduri politice directe, de tipul parteneriatului strategic, aceste tari pregatesc si negociaza importante contracte de investitii in industria

  extractiva si de rafinare din Rusia prin care vor obtine avantaje suplimentare de costuri si garantia unei aprovizionari stabile.
  Placerea pe care am avut-o de a fi invitat la o conferinta atat de prestigioasa a fost insa umbrita de amaraciunea pe care mi-a lasat-o constientizarea situatiei in care se afla Romania. Desi am fost placut surprins de decizia ministrului nostru de externe de a trimite un reprezentant, faptul ca acesta nu a avut nici o interventie oficiala si nici un mandat de pozitie mi-a ridicat mari semne de intrebare.
   Oare inca nu s-a inteles ca in Romania, criza energetica ar putea fi mai importanta decat la altii deoarece inca nu acordam atentia necesara problemei energetice. Balanta noastra energetica este  prea putin reprezentata de sursele neconventionale de energie, programul nuclear este mult intarziat, nu facem eforturi pentru reducerea consumurilor energetice, nu am facut nimic pentru diversificarea surselor de aprovizionare cu gaz.
Efectele economice ale unei astfel de crize sunt usor de sesizat, dar ceea ce mi se pare mai complicat este evaluarea efectelor politice ale acesteia asupra Romaniei, in noua ei calitate de membru cu drepturi depline al UE. Conform articolului 98 al Tratatului CE, Romania va fi obligata sa considere politica sa economica „o chestiune de interes comun”, in baza principiului coordonarii politicilor economice.”.
   Desi nu s-a vorbit, pana acum, prea mult despre obligatiile pe care Romania le va avea in sensul respectarii principiilor coordonarii politicilor economice, trebuie sa se inteleaga si sa se accepte obligativitatea subordonarii deciziilor de politica economica romanesti celor luate la Bruxelles. Aceasta este regula jocului si nu o vom putea incalca fara a fi penalizati de forurile europene.
Exista si un scenariu care a fost „soptit” pe culoarele Conferintei de la Nisa. S-a vorbit despre „prea marea dependenta a Romaniei fata de aprovizionarea cu energie din Rusia si despre posibilitatea ca acest unic furnizor de energie sa impuna Romaniei o politica economica in contradictie cu interesele europene”. Se spune ca „politica robinetului ar putea forta Romania la concesii catre interesele rusesti, atat in problemele de interes general european, cat si in cele din zona transnistriana si a Marii Negre.”
Eu nu acord mare interes scenariilor de acest fel si nici nu cred ca un robinet poate ingenunchea o tara, dar cred ca ar trebui sa taiem din radacina motivele ce pot incuraja astfel de scenarii. Un prim pas ar fi tratarea cu prioritate a problemei energetice, in sensul dezvoltarii surselor alternative si al diversificarii surselor de aprovizionare cu gaze.  Nu ar fi un pas mic, ci unul foarte mare, care ar cere nu doar indrazneala, ci si o noua conceptie asupra locului Romaniei „integrate“ in sistemul economic global. (Mircea Cosea)